
Cea de-a treia reprezentantă a judeţului în Liga a III-a, Şcoala de Fotbal Rădăuţi, a decis să pună capăt calvarului şi s-a retras din campionat. Managerul Cristian Moroşan spune că nu a luat această hotărâre din cauza rezultatelor dezastruoase, ci datorită problemelor financiare.
„N-am mai putut să fac faţă de unul singur cheltuielilor de la nivelul eşalonului 3, care sunt foarte ridicate. Am tot aşteptat un sprijin din partea Consiliului Local, pentru că am avut mai multe promisiuni în acest sens.
Aşa a fost să fie, acum nu-mi mai rămâne decât să mă ocup de activitatea echipei ce activează în liga a V-a şi de grupele de juniori ale clubului”, a declarat Cristian Moroşan.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu